Fii printre primii care folosesc această tehnică
Descarcă seria video și vei afla:
Cartea "Emoții sub lupă" ne ridică nivelul de conștientizare legat de puterea și controlul pe care îl au emoțiile asupra calității vieții noastre și ne stârnește încă de la început curiozitatea aflării răspunsului la întrebarea : „Eu cum stau, oare, cu emoțiile mele?”. De la prima și până la ultima filă, cartea acaparează și reușește să te pună într-o stare de acțiune. Dar și dacă nu ar reuși să facă acest lucru, cu siguranță este una din acele cărți care te pune serios pe gânduri. O carte ce ar trebui să existe în toate bibliotecile oamenilor care își doresc cu adevărat ceva de la viața lor. - Mirela Pascu
Simplu și rapid
EFT este simplu de învățat și de aplicat, are efecte imediate, liniștește, relaxează și oferă o nouă perspectivă asupra problemelor care te macină.
În viitor
Așa își vor trata oamenii majoritatea problemelor: fie că e vorba de sănătate, relații, profesie sau bani.
Acces instant
Ai acces la informație imediat și o poți aplica de îndată.
Ce spun cei care au lucrat cu Nicoleta
Tehnicile de Eliberare Emoțională sunt foarte rapide și eficiente.
De-a lungul perioadei în care am făcut terapie împreună cu Nicoleta am reușit să trec peste moartea unei persoane dragi, suferință ce o căram cu mine de 11 ani; am reușit să îmi îmbunătățesc relația cu părinții, în special cu tatăl meu pentru care aveam o frică imensă și am ajuns să avem o relație caldă și liniștită; am reușit, de asemenea, să identificăm convingerile care stăteau în spatele relației mele de cuplu, precum și convingerile care mă țineau pe loc din punct de vedere financiar și îmi blocau evoluția în jobul pe care îl aveam.
Recomand cu căldură terapia EFT și pe Nicoleta, pentru că aduce o rază de lumină, speranță și bucurie în timp foarte scurt și cu eforturi foarte mici”.
Anamaria Chiș
Freelancer
Tehnicile abordate de Nicoleta mi se par incredibil de simple și, pe cât de simple, pe atât de puternice. Dacă ar fi să spun cuiva despre aceste sesiuni, i-aș spune să nu mă asculte pe mine, ci pur și simplu să le facă și să înceapă să își ducă viața către echilibru, armonie și abundența cu care toți ne-am născut și pe care am mai diminuat-o sau chiar am pierdut-o pe drum. Mulțumesc pentru dăruire și implicare, Nicoleta, sunt convinsă că acel potențial maxim pe care îl am stă să iasă la suprafață cu ajutorul tău.
Alina Duță
Consultant financiar
Ce vei descoperi?
- O tehnică simplă, dar extrem de eficient de a calma instant starea de stres, de tensiune și chiar de anxietate. O poți folosi oricând, în orice moment, oriunde te-ai afla.
- Experiențe reale. Este ca și când ai fi cu mine în cabinet, trăind fiecare poveste în parte.