Ex. 14 - Neputință/Creativitate

Emoția cu care ne împrietenim astăzi este Neputința.

 

Conform DEX, Neputința înseamnă faptul de a nu avea forța, posibilitatea, capacitatea, libertatea de a realiza ceva, de a acționa; incapacitate; imposibilitate.

 

Să simți Neputință înseamnă să nu accepți realitatea. Din punctul meu de vedere, când simțim neputință e necesar de fapt, să conștientizăm limitele noastre, ceea ce putem controla și ceea ce nu putem controla și să acceptăm asta.

 

E necesar să vedem diferența dintre A FI NEPUTINCIOS și A TE SIMȚI NEPUTINCIOS. Vedem oameni în jurul nostru care au o dizabilitate fizică, de exemplu nu își pot folosi mâinile sau picioarele sau nu pot vedea. Și foarte mulți dintre acești oameni au trecut peste sentimentul de neputință pe care l-au simțit inițial și au descoperit că pot face lucrurile într-un mod neașteptat, altfel, diferit. Au acceptat și s-au adaptat la noua lor situație și acum, în niciun caz nu poți spune despre ei că sunt neputincioși. Pentru că ei au descoperit un alt mod de a face lucrurile decât noi, ceilalți.

 

Să rămâi în starea de neputință nu te ajută să rezolvi situația. Poți să ieși din starea de neputință doar acceptând faptul că nu poți, nu ține de tine, nu e, poate, responsabilitatea ta, să faci acel lucru. Ieșind din starea de neputință, poți găsi rezolvări neașteptate la problema ta. Pentru că, de multe ori, vrem să facem lucrurile doar într-un anume fel și aceasta ne creează neputință, când nu ne iese așa cum ne dorim. Oare cum ar fi să dăm drumul la modul vechi de gândire și să fim deschiși către un nou mod de a face lucrurile?

 

De multe ori, neputința o percepem ca pe o slăbiciune a noastră, faptul că nu suntem suficient de … puternici, buni, capabili etc. să facem acel lucru. Și în acest caz, e necesar să acceptăm emoția de slăbiciune și partea din noi pe care o percepem Slabă.

 

Exercițiul EFT pe care îl propun azi este pentru a identifica energia emoției Neputință, a o accepta, a-i înțelege mesajul și a o elibera din câmpul energetic și astfel, să te poți duce către alte soluții. Sentimentul pozitiv pe care îl accesăm este Creativitate.

Exercițiu EFT pe emoția
”Neputință”

Meditația ghidată
”Creativitate”.

Varianta scrisă a exercițiului și meditației în cazul în care vrei sa le reiei în ritmul tău.

Te invit să-mi scrii un comentariu mai jos despre cum a fost acest exercițiu pentru tine, ce ai conștientizat, dacă a venit vreo amintire la suprafață sau dacă ți-a fost ușor să accesezi această emoție sau ai simțit un blocaj.

Să ai o zi plină de creativitate!

[DAPLessonComplete course_id=3 ][/DAPLessonComplete]

[DAPCourseProgressBar id=3][/DAPCourseProgressBar]

[DAP hasAccessTo=”7″ errMsgTemplate=””][DAPCourseOutline id=7][/DAPCourseOutline][/DAP]
[DAP hasAccessTo=”3,4″ errMsgTemplate=””][DAPCourseOutline id=4][/DAPCourseOutline][/DAP]

>