Ex. 22 - Confuzie/Claritate

Am parcurs  până acum emoțiile din cele 5 grupe de bază: frică, furie, tristețe, dezgust și bineînțeles, fericire. Am descoperit nuanțele emoțiilor ce compun fiecare familie în parte și apoi am descoperit combinații interesante.

 

De astăzi vom continua să ne împrietenim cu emoții, atât percepute negative cât și cu cele percepute pozitive, dar fără să le mai clasificăm într-o categorie anume, ele fiind o combinație din cele prezentate până acum.

 

Sentimentul cu care ne împrietenim azi este Confuzia/neclaritate.

 

Confuzia este sentimentul pe care îl ai atunci când nu ai claritate, nu ai suficiente date, informații, nu știi ce să crezi sau nu știi ce decizie să iei la un moment dat.

 

Deși am auzit de multe ori să te bucuri când ești confuz, pentru că asta înseamnă că îți va deveni clar în curând ce să faci, eu am o altă percepție despre acest sentiment. Din experiența mea de terapeut, sentimentul de confuzie nu este deloc plăcut de experimentat. Cel mai greu este atunci când e asociat cu o lipsă de direcție în viață, am pierdut sensul vieții, nu știu care este menirea mea. Trăit o perioadă de timp, sentimentul de confuzie dă naștere la alte emoții și sentimente: frica, îngrijorare, furie, frustrare, inutilitate.

 

O semnificație profundă pe care am descoperit-o în ședințele de terapie pentru sentimentul de confuzie este aceasta: confuzia este o rezistență a subconștientului în a-ți fi clar ce să faci, ce direcție să alegi.

 

De ce opune subconștientul rezistență și nu vrea să ai claritate? Pentru că păstrează percepția că a ști exact ce vrei poate fi periculos: te pune pe tine în pericol sau cineva drag va suferi.

 

Iată un exemplu din cele câteva zeci din ședințele de terapie:

 

Maria, de copil, adora să facă prăjituri pentru familie. Se bucura când frații ei mai mici mâncau prăjiturile, îi plăcea să îi vadă fericiți. Treapta I de liceu a făcut-o la Liceul Economic, profil Alimentație Publică, unde a și învățat diferite rețete și proceduri. Pentru ea era clar: menirea ei în viață era să îi facă pe oameni fericiți prin prăjituri și a vrut să se facă cofetar. Tatăl ei, ofițer de carieră, om mândru și cu voință de fier, i-a interzis să urmeze acel profil, în continuare, pentru că nu voia ca fiica lui să devină ospătar (o altă variantă de la acel profil). Maria, fiică devotată, nu a avut puterea să își înfrunte tatăl și nu a vrut să-l supere. Așa că, la treapta a II-a, a intrat la profilul contabilitate, cel mai bine cotat dintre profilurile liceului. Dacă nu a putut să facă ceea ce își dorea, curând, Maria și-a pierdut pasiunea pentru făcut prăjituri. 25 de ani mai târziu, după ce urmase ASE-ul, avea diplome și masterate, o carieră în contabilitate și audit, și cochetase cu antreprenoriatul, Maria nu-și găsea sensul în viață. Voia să facă ceva și nu știa ce. Pasiunea ei pentru cofetărie era adânc îngropată în subconștient, sub convingerea: dacă tot nu pot să fac ce îmi place, pentru că tata va suferi, la ce îmi trebuie să știu care e pasiunea mea, vocația mea?

 

Sentimentul de confuzie, devine astfel, o protecție. Dar, peste zeci de ani, această protecție nu își mai are sensul. Astfel încât, eu te întreb azi, în ce domeniu al vieții tale nu ai claritate, ești confuz/ă? Oare, de ce anume vrea subconștientul tău să te protejeze? Mai ai nevoie de acea protecție în prezent?

 

Exercițiul EFT pe care îl propun azi este pentru a identifica energia sentimentului de confuzie/lipsă de claritate, a deveni conștient de ea și a o elibera din câmpul energetic.

Sentimentul pozitiv pe care îl instalăm este Claritate.

 

După ce eliberezi acest sentiment, confuzie/lipsă de claritate, dă-ți voie să îți fie clar ce vrei, ce decizie să iei. Este foarte posibil ca subconștientul să scoată la iveală adevărata cauza pentru care nu îți era clar, până acum, ce vrei. Atunci când apar amintiri uitate, dacă ele sunt încărcate de emoții, apelează la EFT să eliberezi acele emoții.

Exercițiu EFT pe emoția ”Confuzie”

Meditația ghidată ”Claritate”

Varianta scrisă a exercițiului și meditației în cazul în care vrei sa le reiei în ritmul tău.

Te aștept cu un comentariu în grupul de Facebook!

Să ai o zi plină de claritate!

[DAPLessonComplete course_id=3 ][/DAPLessonComplete]

[DAPCourseProgressBar id=3][/DAPCourseProgressBar]

[DAPCourseOutline id=4][/DAPCourseOutline]

>