Ex. 28 - Suferință emoțională /Optimism

Azi vom vorbi despre Suferința emoțională. Ea nu este o emoție sau un sentiment, ci este o stare care cuprinde mintea și corpul, alcătuită din multe emoții, gânduri negative, credințe ale noastre.

 

Am ales să vorbesc despre suferința emoțională pentru că mulți dintre noi o trăim de-a lungul vieții și chiar avem convingeri puternice despre ea: ”Viața este o suferință”, ”Dacă sufăr înseamnă că îmi pasă”, ”Nimic bun nu se obține fără suferință”.

 

Atunci când trăim o traumă fizică sau emoțională avem percepția că e firesc să suferim.

 

E necesar să facem o distincție între durere și suferință.

 

Durerea este reală și firească, suferința este virtuală și nu este normală. Durerea poate fi fizică sau emoțională și este asociată cu un eveniment care cauzează o pierdere în viața noastră.

 

Suferința este ceea ce proiectăm noi, modul în care interpretăm cele întâmplate. Suferința rămâne chiar și după ce durerea fizică a trecut, pentru că suferința este alimentată de gândurile noastre, percepțiile noastre. Tu îți provoci ție o stare negativă ce poate dura și ani buni după evenimentul nefericit.

 

Conform psihiatrei americane de origine elvețiană Elisabeth Kubler Ross, atunci când pierdem pe cineva sau ceva, trecem prin 5 etape. Ele sunt firești, fac parte din orice proces de pierdere. Iată foarte pe scurt cele 5 etape:

 

  1. Negarea: se referă la neacceptarea respectivului eveniment: ”Nu pot să cred ce s-a întâmplat!”, ”Nu poate fi adevărat!”.

  2. Furia: este sentimentul resimțit când realizăm că evenimentul s-a întâmplat de fapt și suntem (foarte) nervoși pe toată lumea sau pe noi, după caz: ”De ce eu?”, ”De ce mie?”.

  3. Negocierea: apare atunci când credem că avem ceva de dat la schimb lui Dumnezeu sau Universului pentru ca necazul să nu se întâmple sau să dispară.

  4. Depresia: este faza în care simțim din plin durerea, împreună cu sentimente precum frustrarea, neputința, mila de sine, totul fiind acoperit de un mare sentiment de neputință. Este cea mai lungă etapă și putem reveni la ea de mai multe ori.

  5. Acceptarea: atunci când trecem peste supărare și începem să acceptăm pierderea și devenim mai înțelepți, căutând eventuale sensuri ascunse ale marelui necaz. Este etapa cea mai dificilă și cea mai plină de sens.

 Atunci când nu îți dai voie să treci prin aceste etape sau reiei anumite etape și nu închei procesul, nu te vindeci și rămâi în suferință.

 

Buddha spunea așa:

“Rezistența ta la ceea ce “este” cauzează toată suferința”.

 

Exercițiul EFT pe care îl propun azi este pentru a identifica energia Suferinței emoționale, a deveni conștient de ea și a o elibera din câmpul energetic, astfel încât să poți să privești viitorul cu optimism (anticipație + bucurie).

 

Sentimentul pozitiv pe care îl instalăm este, așa cum bănuiești, Optimism – privesc viitorul cu bucurie.

Exercițiu EFT pe emoția
”Suferința emoțională”

Meditația ghidată
”Optimism”

Varianta scrisă a exercițiului și meditației în cazul în care vrei sa le reiei în ritmul tău.

Te aștept cu un comentariu în grupul de Facebook!

În aceste săptămâni de program EFT, ai lucrat pe multe emoții care au scos, foarte posibil, la iveală multe aspecte nerezolvate din viața ta.

 

Îți reamintesc că scopul acestui program a fost cel de conștientizare a emoțiilor, împrietenire cu ele :), și exersare a tehnicilor EFT.

 

Dacă ai dat de amintiri care încă dor și îți este greu să le procesezi de unul singur, îți reamintesc că nu ești singura :). Specializarea mea chiar asta este: cea de ”doctor de suflete”. Așa că te îndemn să îmi scrii ce suferințe mai păstrează mintea ta, sufletul tău din cele descoperite în ultima perioadă.

 

Îți ofer cadou ședința de evaluare (prețul ei este 150 lei) și apoi vei beneficia de o reducere de 20% la pachetul de 5 ședințe (4+1 gratuit).

 

Te invit cu drag să-mi scrii și împreună putem face ca lucrurile să se întâmple mai ușor și mai repede.

 

Să ai o zi plină de optimism!

[DAPLessonComplete course_id=3 ][/DAPLessonComplete]

[DAPCourseProgressBar id=3][/DAPCourseProgressBar]

[DAPCourseOutline id=4][/DAPCourseOutline]

>