Exercițiu Frustrare

Furia este o emoție ce are o cantitate mai mare de energie, ce poate fi benefică pentru că te duce într-o zonă de acțiune. În schimb, pe termen lung, să trăiești frecvent emoții din categoria furiei înseamnă un consum interior foarte mare, o agitație internă dusă la extrem, iar pentru ceilalți ești o persoană greu de suportat.

 

Astăzi vom descoperi cum se simte energia emoției de Frustrare.

 

Frustrarea este acea emoție care apare atunci când nu obții ceea ce îți dorești , simți că ceva te împiedică să faci ce ți-ai propus sau ești privat de ceea ce îți aparținea. Frustrarea apare când drumul nostru către scopurile și dorințele noastre este blocat.

Frustrarea duce la iritare și furie.

 

Se întâmplă că din frustrare să ajungi să renunți la ce ți-ai propus. Asta pentru că toleranța la frustrare este mică. Doar depășind frustrarea reușești să ajungi acolo unde ți-ai propus.

 

În loc să rămânem focalizați pe ce nu ne-a ieșit, pe ce nu putem avea, pe ce ne lipsește și în acest fel să hrănim frustrarea, și să dezvoltăm o intoleranță la frustrare, eu îți propun ca atunci când simți frustrare să schimbi perspectiva. Adică să privești acea situație care îți produce frustrare ca pe o provocare de a te adapta, de a găsi soluții, de a învăța, de a evolua!

 

Te invit pe tine să observi ce anume îți produce frustrare și să folosești exercițiul EFT propus pentru a o elibera și a te putea bucura de ceea ce ai de fapt, de ceea ce ai reușit până acum și astfel să privești lucrurile din altă perspectivă.


Varianta scrisă a exercițiului în cazul în care vrei sa le reiei în ritmul tău.

[DAPLessonComplete course_id=8 ][/DAPLessonComplete]

[DAPCourseProgressBar id=6][/DAPCourseProgressBar]

[DAPCourseOutline id=5][/DAPCourseOutline]

>