”Nu am crezut că mă poți ajuta!” Lucrul ăsta îl aud destul de des, în schimb astăzi l-am auzit de la o doamnă ce conduce o afacere. A crezut că sunt coach de business, apoi a văzut pe internet că mă ocup de emoții și nu prea știa ce subiect putem aborda.
S-a gândit la ce emoție negativă o ține pe loc, a fost foarte deschisă și mi-a mărturisit că vrea să-și modernizeze magazinul (acum e cu vânzare directă, vrea să îl transforme cu autoservire), dar are o frică în afaceri destul de puternică: că nu va mai deține controlul, că totul se va transforma în haos, angajații și clienții vor fura, nu știa cum va gestiona atunci situația.
Și de doi ani tot discuta cu furnizori, distribuitori și nu a reușit să aibă o imagine clară a ceea ce își dorește și cum va fi atunci situația.
Am discutat puțin să înțeleg dacă frica în afaceri pe care o simte are motive întemeiate: angajați neloiali, clienți dificili și am aflat că fluctuația de personal este destul de mică, ea se poarta frumos cu angajații și îi plătește bine (asta e concluzia mea auzind-o vorbind despre ei), nu are probleme cu inventarul – nu există lipsuri nejustificate.
Am discutat despre modelul altor marketuri cunoscute și am făcut-o atentă că modelul acesta cu autoservire este prezent și în alte domenii, nu doar în magazinele alimentare. Cu peste 15 ani în urmă Sensiblu a adus acest model în farmacii și astfel cosmeticele și suplimentele nutritive erau la vânzare pe rafturi, ți le alegeai, iar produsele care erau cu rețetă erau în spatele tejghelei.
Atunci fața clientei mele s-a înseninat. Mi-a spus că a lucrat doi ani de zile într-un Sensiblu și acum știe exact ce are de făcut : produsele mai mari, voluminoase pe raft, iar cele mai mici – aproape de casa de marcat. De-odată i s-a făcut lumină în minte: toate i s-au ordonat și totul a căpătat sens. Frica ei acum se diminuase destul de mult.
Totuși mai rămăsese ceva, ceva ce nu are legătură cu afacerea, ci cu viața personală, cu o persoană importantă din viața ei care i-a înșelat încrederea, luând un lucru fără să îi spună. Deși s-a întâmplat acum câțiva ani, simte că a rămas ceva și relația lor nu mai este ca înainte, ci s-au distanțat. În mod rațional a înțeles de ce a făcut asta, consideră că a iertat-o și totuși nu își explică greutatea pe care o simte în inimă atunci când se gândește la asta.
Am lucrat EFT pe acea situație, pe emoțiile negative rămase și greutatea pe care o simțea în inimă. Greutatea din inimă a început să scadă, dar la un moment dat mi-a spus că și-a adus aminte de alte momente nelămurite din trecut și acum este foarte furioasă pe acea persoană. I-am explicat, că de fapt, emoția ei atât de puternică și greutatea în inima nu avea legătură doar cu momentul povestit, a fost picătura care a umplut paharul și din acest motiv nu a reușit să treacă peste ce s-a întâmplat, pentru că energia negativă acumulată era prea mare.
Am lucrat pe furie și pe lipsa de încredere și ce a urmat în câteva minute a fost minunat: toată încărcătura aceea emoțională negativă a dispărut și doamna din fața mea a conștientizat și mi-a spus că de fapt frica în afacere, frica ei de furt nu avea legătură cu afacerea, ci cu ce se întâmplase în plan personal și se extrapolase și pe alte planuri.
Iar acum stătea în fața mea ușurată că scăpase de o povară imensă și extrem de bucuroasă că știe exact ce are de făcut cu magazinul, pentru că acum are claritate și o viziune ce se întinde pe următorii ani.
”Nu am crezut că mă poți ajuta.” 🙂
Oare de câte ori lăsăm frica în afaceri și în viață să ne țină pe loc?
Frica de eșec – dacă nu o să reușesc, nu sunt în stare…
Frica de succes – am să pot să mă mențin, voi face față?
Frica de a nu pierde apartenența – ce-o să zică prietenii, familia?
Teama că nu te mai încadrezi într-un anumit statut – voi mai fi acceptat?
…..
Te invit să îmi scrii părerea ta într-un comentariu la articol.
Sesiunea a expirat
Te rog autentifică-te din nou. Pagina de autentificare se va deschide într-o fereastră nouă. După autentificare o poți închide și să revii la această pagină.