Nicoleta Nistor este pasionată de dezvoltare personală, terapii complementare și medicină alternativă. A reușit să își schimbe cursul propriei vieți, de la contabil timp de 17 ani devenind terapeut și trainer. Prin ședințele de terapie, workshopurile și cursurile susținute a contribuit la schimbarea vieții în bine a peste 6000 de oameni în cei peste 8 ani de activitate.
Fie că e vorba de sănătate, de viața personală sau cea profesională, tehnicile pe care Nicoleta le utilizează cu măiestrie, surprind prin puterea lor de a rezolva situații din cele mai delicate și complexe.
În tot ceea ce face se simte entuziasm și căldura sufletească, așa cum bine au observat persoanele care au întâlnit-o.
Dorința de a ajuta și alți oameni să aibă viața pe care și-o doresc, trăind conform valorilor proprii și împlinindu-și misiunea zi de zi, așa cum i s-a întâmplat și ei, o face să fie într-o permanentă stare de învățare și perfecționare.
Nicoleta Nistor este autoarea cărții „Emoții sub lupă – Cum să îți transformi emoțiile ca să ai succes în carieră și afaceri”, carte care s-a vândut deja în peste 1700 de exemplare.
Misiunea personală
Nicoleta susține oamenii de succes care au fost puternici prea mult timp și care au ajuns la suferință emoțională, să își găsească lumina din ei, pentru a trăi în mod autentic și în armonie.
Acreditări
- Formator acreditat de Ministerul muncii și familiei și Autoritatea Națională pentru Calificări, 2015
- Terapeut terapii complementare acreditat de Ordinul Practicienilor de Medicină Complementară și Alternativă din România, 2015
- Practician avansat EFT acreditat de EFT And Matrix Reimprinting Academy UK, 2015
- Practician Matrix Reimprinting acreditat de EFT And Matrix Reimprinting Academy UK, 2015
- Practician Matrix Birth Reimprinting, acreditat de Magical New Begining, Sharon King, creatoarea tehnicii, 2018
- Practician Acces Bars și Face Lift, acreditat de Access Consciousness® Ltd. California, 2018, 2019
PROGRAME CREATE
Nicoleta este creatoarea unor programe transformaționale de dezvoltare personală și vindecare:
- „Academia Relațiilor” – program de vindecare emoțională cu durata de 6 luni, în care te susțin să eliberezi povara traumelor din trecut pentru a fi bine cu tine și a te bucura de o relație armonioasă.
- ”Emoții Vindecate – Împrietenește-te cu câte o emoție pe zi”, program derulat în 2020, 2021 și 2022 pe parcursul a 8 ediții.
- ”Arhetipuri Vindecătoare – Crește-ți puterea interioară și strălucirea socială”, program realizat în colaborare cu Cristina Eremia, psiholog, coach, program derulat în 2021, 2022 și 2023, 3 ediții.
- Kilo Free Pro – ”De la kg în plus la un corp suplu prin vindecarea traumelor”, program derulat în 2021 și 2023, 3 ediții.
- ”Stress Free” – Eliberare prin mișcare și EFT, program de dezvoltare personală sub forma unei provocări, 2 ediții, 2023.
- „Preia controlul emoțiilor tale” program derulat în 2014-2015.
În toate programele create, Nicoleta folosește tehnici din psihologie energetică și combină în mod creativ toate metodele, tehnicile, procedurile învățate în multiplele cursuri, programe, workshopuri la care a participat în ultimii 11 ani.
WEBINARII ȘI WORKSHOPURI
Peste 6000 de participanți la seminarii, webinarii și workshopuri în ultimii 9 ani.
- Eliberează-te de stres
- Redescoperă latura ta feminină
- Femeia și rănile emoționale
- Cum să ai relații extraordinare
- Radiografia kg tale
- Cauzele emoționale ale kg în plus
- Eliberează-te de vinovăție
- Cum aplici EFT în viața de zi cu zi
- Iubirea de sine
- Iertarea
- Sparge tiparul financiar vechi
- Harta banilor
- Proiectează-ți anul 2023
Speaker invitat la:
- Summit holistic ”Puterea banilor” – nov 2022
- Summit holistic Terapii alternative – aprilie 2023
Companii cu care a colaborat
- TEMAD Brașov – 2022, livrare 275 exemplare a cărții ”Emoții sub lupă”
ING Office Galați ENERGIEI – 2020, workshop ”Dezvoltarea inteligenței emoționale”, workshop ”Relații mai bune la birou și acasă”
- NN Asigurări Sucursala Galați – 2019, workshop gestionarea stresului, workshop public speaking
Menatwork București – 2019, workshop pentru gestionarea stresului
- Giromval SRL Galați – 2016, workshopuri pentru angajați, gestionarea stresului și îmbunătățirea relațiilor la locul de muncă.
CONTRIBUTIE IN COMUNITATE
- Workshopuri în școli:
- Gestionarea emoțiilor în contextul de examen, 2017,2018 și februarie 2020, cu peste 300 de elevi în total
- Inteligență emoțională, decembrie 2022, cu peste 200 de elevi
- Lector invitat în cadrul Universității Vârstei a 3-a, Facultatea de Medicină – februarie și martie 2020
- Workshopuri în cadrul Centrului de locuințe și sprijin pentru tineri, februarie și aprilie 2023
- Webinar în cadrul comunității Selification Education – Gestionarea stresului la examene, iunie 2023
ACTIVITĂȚI
Membră în Consiliul Director al AFIR Galați (Asociația femeilor întreprinzătoare din România, Galați) unde, alături de doamnele din Asociație, promovează femeile antreprenor prin diferite evenimente și întâlniri. A participat la organizarea și prezentarea conferinței naționale de antreprenoriat și leadership în 2014, 2016 și 2018.
Membră în clubul de networking pentru antreprenori BizzClub Galați, din aprilie 2022, participă la întâlnirile săptămânale și susține comunitatea de antreprenori locală.
În 2018-2019 a contribuit la realizarea evenimentelor de leadership în zona Galați-Brăila, ”Puterea leadershipului”, în colaborare cu comunitatea John Maxwell Galați-Brăila, Universitatea Danubius Galați și Universitatea Constantin Brâncoveanu Brăila.
Nicoleta a fost leaderul comunității DCI din Galați, și a organizat din 2015 până în 2021 mastermind-uri de aplicare a principiilor din acest sistem de instruire în viața de zi cu zi.
Inițiatoare a evenimentului de networking Open Connect Galați, alături de o echipă de oameni cu inițiativă, a derulat in perioada 2013 – 2016, care a dus la formarea unei comunități de antreprenori, freelanceri și oameni cu gândire antreprenorială, în zona Galați Brăila.
Cursuri și programe urmate
Nicoleta a participat la numeroase workshop-uri, seminarii, tabere și programe de dezvoltare personală, de spiritualitate și vindecare holistică, printre care cele mai importante sunt:
- ”Speaker Masterclass”, octombrie – noiembrie 2023, Andy Szekely, locul 2 la competiția finală din cadrul cursului.
- ”Speaker Elite”, februarie – aprilie 2023, Andy Szekely
- ”Prosperity Contribution System” – februarie 2023, program de mentorat cu durata de 12 luni, lucru cu Metoda Demartini și Legile Universale.
- ”42kRoșu – De la canapea la maraton în 4 luni”, 2022, Andrei Roșu, care s-a finalizat cu participarea la Transmaraton în 11 septembrie 2022, cursa de 21 km (semimaraton) și obținerea locului 3.
- Tabăra ”Reîntoarcerea la natură”, 2022, Zoltan Balogh și Krisztina Benko
- Tabăra de antreprenoriat ”BizzCamp”, 2022.
- Tabăra ”Reîntâlnește-ți îngerii tăi de lumină”, 2022, Ana Cătinean
- Laboratorul de lansări, 2021, Ion Cataragă
- Soul Aligned Business, 2021-2022, Georgiana Vasilescu
- DCI Level 10, 2021 – Geshe Michael Roach
- DCI Level 11, 2021 – Geshe Michael Roach
- Lam Rim 38, 2021 – Geshe Michael Roach
- Lam Rim 37, 2021 – Geshe Michael Roach
- EPIC 2021 – Andy Szekely
- ”Unleash the power within” virtual, 2020 – Tonny Robins
- MAGIC 2020 – Andy Szekely
- Medicine Buddha Retreat, 2020 – Geshe Michael Roach
- DCI Level 7, 2020 – Geshe Michael Roach
- Lam Rim 36, 2020 – Geshe Michael Roach
- DCI Level 5, 2019 – Geshe Michael Roach
- ”Analiză tranzacțională pentru facilitarea grupurilor”, 2019 – Raluca Mohanu
- Recall Healing nivel 2, 2019 – Gilbert Renaud
- Recall Healing în practică, 2019 – Gilbert Renaud
- ”People Mastery Bootcamp” 2019 – Andy Szekely
- „Self Mastery Bootcamp” 2019 – Andy Szekely
- Recall Healing nivel 1, 2018 – Gilbert Renaud
- DCI Level 4, 2018 – Geshe Michael Roach
- ”Leav2Lead”, 2017, 2018 – John Maxwell
- ”All about parenting”, 2017 – Urania Cremene
- ”Back to your self”, 2017 – Zoltan Vereș
- Constelații familiale, 2017, 2018, 2019, 2020, 2021 – Zoltan Balogh
- „Next Level Mastermind” 2017 – Andy Szekely
- DCI Level 3, 2017 – Geshe Michael Roach
- DCI Level 2, 2016 – Geshe Michael Roach
- Noua Medicina Germanica, 2015, 2016, 2017, 2018, 2019 – Mihaela Aexandru
- „2-day City Intensive Level 1” 2015 – Diamond Cutter Institute, Geshe Michael Roach
- „FOCUS Elite” 2015 – Andy Szekely
- „Persuasion Elite” 2014, 2019 – Andy Szekely
- ”Speaker Elite”, 2013 – Andy Szekely
- „Atrage abundența în viața ta” 2012, 2013, 2014, 2015, – Florin Păsat
- „Trezește banii din viața ta” 2011, 2012, 2013 – Liviu Păsat
Colaborări
Nicoleta a fost trainer alături de Mihaela Alexandru (trainer Noua Medicină Germanică, autoarea cărții ”Biologia emoțiilor – Atlasul organelor”) și alți 3 colegi (Cristian Munteanu – master trainer NLP, trainer wingwave, Zoltan Balogh, psihoterapeut, Krisztina Benko practician Acces Consciousness) în Tabăra de Vară, în iulie 2017, februarie 2018, iulie 2018, iulie 2019, iulie 2020.
Nicoleta a fost emotional helper pentru Karl Dawson in 2016, 2018 și 2019, la cursul Matrix Reimprinting sustinut in România, precum si helper pentru Oana Sorescu la cursul EFT nivel 1 și 2, în anii 2016, 2017, helper pentru Sharon King la cursul Matrix Birth Reimprinting sustinut in 2019 în România, helper pentru Liliana Stanciu la cursul Matrix Reimprinting susținut de aceasta în 2019.
Nicoleta a fost organizatorul evenimentelor Mihaelei Alexandru la Galați în perioada 2015-2019, cursurile de Noua Medicină Germanică.
Din 2018 până în prezent Nicoleta este organizator al evenimentelor susținute la Galați de către Zoltan Balogh (constelații familiale) și Krisztina Benko (terapii, workshopuri, cursuri de formare practician Acces Bars).
Iată ce spun experții care o cunosc pe Nicoleta
Liliana Stanciu
Master Trainer EFT, Master Trainer Matrix Reimprinting acreditat de EFTMR Academy UK, fondatoare a www.eliberareemotionala.ro
Am întâlnit mulți practicieni de-a lungul timpului și pot să recunosc când ei se află pe Calea lor. Nicoleta e unul dintre acești oameni! Personalitatea ei se îmbină perfect cu activitatea pe care a ales să o facă, iar profesionalismul și intuitia cu care aplică tehnicile sunt rețeta perfectă pentru clarificare și eliberarea emoțiilor negative.
Vindecarea vine din interior, dar pentru asta, esențial e ca cineva cu experiență și empatie să te ajute să te conectezi la propriul Adevăr, atunci când ești blocat. Asta face Nicoleta și este omul pe care te poți baza.
Recomand cu încredere lucrul cu ea, tuturor celor care se simt blocați sau fără putere să treacă singuri prin încercările vieții, căutând inspirație și un sprijin de valoare.
Florin Păsat
Life&Business coach, autorul cărții ”WOW! Noul ghid ca să trăiești acum o viață abundentă și împlinită”
O recomand pe Nicoleta atât pentru expertiza acumulată de-a lungul carierei ca terapeut, expertiză cu ajutorul căreia poate ajuta la vindecări profunde, cât și pentru compasiunea și înțelegerea cu care abordează fiecare persoană în parte, în unicitatea ei.
Expert în dezvoltarea inteligenței emoționale, co-fondator al Refleqt, creator al celui mai complex program de dezvoltare a Inteligenței emoționale din România "Back to yourself"
Am cunoscut-o pe Nicoleta în urmă cu mai mulți ani și de atunci am admirat perseveranța și dăruirea cu care îi ajută pe ajutați. Folosind eu însămi tehnicile de eliberare emoțională (EFT) de opt ani, după schimbul de experiență pe care l-am avut cu ea, Nicoleta a devenit unul dintre puținii experți din țară pe care îl recomandă și pentru practica EFT.