De la autosabotare la suveranitate emoțională: un antrenament zilnic

Când a sunat alarma la 7 dimineața, îmi venea să o ignor, să-mi trag plapuma peste cap și să mai dorm vreo oră. Doar că la 7:15 aveam întâlnire pe zoom cu prietena mea, Cristina Eremia, să facem împreună mișcare și meditație. Îmi venea să ii scriu că nu mă simt bine, că n-am chef și că ne vedem mâine.

Tot azi, de la 9:10 aveam oră la sală cu Mihaila Cornelia . La fel îmi venea să nu mă duc. Tot felul de gânduri îmi aglomerau mintea: s-a adunat oboseală și mai bine ar fi să dorm, să îi permit corpului meu să se odihnească, diseară susțin workshop și voi termina târziu, așa că mai bine dorm, să am energie…

Mi-am observat tiparul de autosabotare care își ițea capul. Știu să fiu atentă la mine și să îmi dau pauză când e nevoie, de exemplu azi, mi-am lăsat ziua liberă, tocmai pentru că diseară am workshop, așa că gândurile mele nu veneau dintr-un semnal că m-aș epuiza, ci era o parte din mine, care zicea: ”lasă, alta dată…”. Și dacă o ascult acum, îmi va fi ușor sa o ascult și data viitoare și voi renunța la activități care îmi fac bine, dar mă scot din zona de confort.

Așa că, nu am ascultat-o, m-am gândit că prietena mea are nevoie de mine, va fi dezamagită dacă nu apar (tocmai de aceea am acceptat să facem mișcare împreună, ca să mă mobilizez și eu în zilele în care îmi vine să renunț), am deschis zoom, am făcut meditatie si mișcare cu Cristina și deja tot corpul meu se trezise și era plin de energie.

Am ajuns la timp și la sală și am avut ocazia să observ, cât de bine face față corpul meu la exercițiile aparent banale, dar solicitante și cu intensitate tot mai crescută de la o ședință la alta, pe care ni le propune Cornelia.

Cele 10-15 minute de mișcare zilnică m-au pregătit pentru acest antrenament (mai) intens de 45 minute.

Și nu pot să nu mă gândesc că, în același fel este și cu emoțiile.

Tiparul emoțional pe care l-am exersat zeci de ani nu dispare peste noapte. Corpul îl recunoaște imediat, mintea îl știe pe dinafară, iar reacția vine singură, de parcă ar fi cea mai naturală variantă posibilă. Exact cum dimineață mintea mea era foarte convingătoare când îmi spunea că ar fi mai bine să mai dorm o oră :).

Schimbarea tiparului emoțional începe în momentele mici în care observi ce se întâmplă în tine. Când îți dai seama că ceva te-a activat, că apare o emoție puternică, că în corp începe să se strângă tensiunea, și reușești să faci o mică pauză, să respiri puțin, să vezi mai clar ce se întâmplă acolo.

Uneori îți iese și alegi altfel decât ai făcut-o de atâtea ori înainte. Alteori reacționezi exact ca în trecut și abia după aceea îți dai seama. Și asta este firesc, pentru că vorbim despre un tipar vechi, repetat ani la rând.

Dar fiecare moment de conștientizare contează.

Așa cum corpul devine mai puternic prin antrenament, la fel și această capacitate de a observa emoțiile și de a nu reacționa automat se construiește în timp. Zi după zi, situație după situație, uneori cu pași mici, aproape invizibili. Și, pas cu pas, exact asta construiește suveranitatea emoțională.

Suveranitatea emoțională poate părea un concept mare, dar în viața de zi cu zi ea arată foarte simplu: momentul în care observi activarea și ai suficient spațiu interior încât să alegi cum vrei să răspunzi.

Pentru mine, asta este suveranitatea emoțională: să pot vedea ce se întâmplă în mine, să recunosc emoția atunci când apare și să nu mai fiu purtată automat de tiparul vechi.

Și îmi iese din ce în ce mai des.

Pentru că, la fel ca în cazul mișcării, ceea ce contează cu adevărat este să continui antrenamentul.