Ieri am fost la plimbare cu familia mea pe faleză. Copiii cu bicicletele, noi pe jos. Am făcut opriri multe, am mâncat vată de zahăr (asta mi-a amintit de copilăria mea 🙂 ), am admirat Dunărea, copacii, norii, oamenii.
Ne-am oprit la un moment dat într-un loc amenajat cu aparate de fitness. Cu toții le-am încercat pe toate: a fost distracție și haz mare!
A venit apoi și un băiețel de vreo 5 ani, însoțit de două bunici. I-am făcut și lui loc, având grijă să eliberăm rând pe rând câte un aparat. Doar la unul singur nu ajunsese, unde era încă fetița mea, Irina. Băiatul s-a apropiat de aparat, dar bunica, l-a oprit, spunându-i:
– Tu acolo nu poți. Nu e pentru tine. E greu, tu nu poți să faci așa.
Când băiatul a insistat, bunica a continuat cu aceleași vorbe. Atunci eu i-am spus Irinei să facă schimb cu mine și astfel să elibereze aparatul și să îl lase pe băiețel să încerce.
Bunica a continuat:
– Da, o să vadă că nu poate.
Eu i-am răspuns:
– Poate veți avea o surpriză plăcută. Hai sus flăcău și fă așa cum poți și cât poți.
Băiatul bucuros a urcat pe aparat, sub ochii grijulii ai bunicii, care parcă de-abia aștepta ca el să renunțe. Băiatul nu a renunțat, a găsit ritmul și mișcarea potrivite pentru el.
Eu l-am încurajat tot timpul, cu un ochi la el, cu altul la copiii mei.
Nu cred că îl voi mai întâlni pe acel băiețel, în schimb îi doresc să rămână la fel de ”încăpățânat”. Asta nu înseamnă că o condamn pe bunică, nu. Ea a vrut doar să îl protejeze și de fapt și-a proiectat propriile limitări asupra nepotului.
Acest episod se întâmplă foarte des în jurul nostru. Probabil ți s-a întâmplat și ție: în copilărie, tinerețe sau chiar și acum, cineva să îți spună că nu poți face asta, nu poți face aia. Repet, acestea sunt propriile lor limitări pe care le proiectează asupra ta.
Eu te-aș întreba dacă ai ajuns și tu să îți spui: eu nu pot face asta. Atunci ar fi grav.
Te invit să te uiți la toate ariile vieții tale: situația financiară, carieră, familie, sănătate și amintește-ți câți de ”nu pot” sau ”nu se poate” ai spus sau ai gândit în ultima lună, ultimul an, ultimii 10 ani.
Nu pot / nu se poate să câștig mai mulți bani.
Nu pot / nu se poate să îmi găsesc un serviciu mai bun.
Nu pot / nu se poate să mai schimb ceva în relația mea.
Nu pot / nu se poate să fiu iar din nou sănătos.
… și alte variații.
Te invit să conștientizez că acest ”Nu pot/nu se poate” este doar o barieră mentală, nu există în realitate, este doar în mintea noastră. Odată conștientizată bariera asta, îți este mult mai ușor să găsești soluții să treci peste ea.
Munca mea este despre oameni și constă în a-i ajuta să conștientizeze barierele, blocajele, mentale și emoționale și de a-i susține și ajuta cu diferite tehnici să le depășească cât mai ușor și rapid.
Tu ce ai „înregistrat” când erai copil? Împărtășește într-un comentariu experiența ta!
Sesiunea a expirat
Te rog autentifică-te din nou. Pagina de autentificare se va deschide într-o fereastră nouă. După autentificare o poți închide și să revii la această pagină.