Ziua 2 – Eu sunt… ceea ce iubesc

Ceea ce iubim ne spune multe despre cine suntem cu adevărat.

Astăzi aleg să mă uit înspre tot ce iubesc… și să mă recunosc acolo.

Iubesc liniștea dintr-o dimineață de duminică în care toată casa doarme.

(În ziua în care am scris acest text ne-am trezit cu toții devreme, deci mi-e dor de liniștea asta. 🙂 )

Iubesc cărțile care mă găsesc exact la momentul potrivit.

(Acum recitesc „Șlefuitorul de diamante”.)

Iubesc să stau cu mine și să mă ascult, chiar și când nu-mi place tot ce aud.

(E un timp prețios în care identific diferite părți din mine, mai ales cele care mai sunt în umbră și duc o muncă de acceptare și integrare)

Iubesc oamenii care aleg să se vindece și să se reinventeze, chiar și când doare. Mai ales când doare.

Iubesc râsul spontan și molipsitor al fiicei mele și felul în care fiul meu răspunde la întrebări prin alte întrebări care mă provoacă să cresc.

Iubesc natura – copacii care știu să tacă, munții semeți și înțelepți, marea care nu își cere niciodată scuze pentru că e prea agitată, Dunărea care curge când lin, când învolburată...

Iubesc să dansez, fără să fiu vreun talent, să las corpul liber să se miște în ritmul muzicii.

Iubesc plimbările lungi, în orice anotimp, pe orice vreme, în orice loc.

Iubesc să învăț.

Iubesc să dau mai departe.

Iubesc să văd cum cineva se ridică din propria lui poveste și își scrie una nouă.

Iubesc adevărul, chiar și când e greu de dus.

Iubesc blândețea.

Iubesc momentele în care cineva își dă voie să plângă și apoi zâmbește ușurat.

Iubesc viața, cu tot ce aduce – chiar și atunci când nu o înțeleg.

–

Ceea ce iubesc spune despre mine mai mult decât orice titlu, orice rol, orice trecut.

Pentru că iubirea este busola care mă ține pe direcție.

Am învățat asta cu greu. Și e o lecție care m-a transformat.

Tu ce iubești azi?