Ziua 3 — Eu sunt femeia care a mers mai departe

Deși în ziua 1 am spus că trecutul nu mă definește, aleg să îl onorez așa cum a fost, uitându-mă la provocări și la dureri și la pierderi.

Privind înapoi, nu mă mai uit la trecutul meu cu rușine, vinovăție sau cu milă.

Mă uit cu respect, compasiune și recunoștință.

Pentru tânăra care eram și femeia care am devenit.

Întâmplări care m-au format

Am traversat furtuni pe care nici eu nu știam că le pot duce.

Adolescența cu un tată alcoolic nu e viață ușoară… relațiile romantice în tinerețe (da, știu cum sună 🙂) au fost demne de filme psihologice… Iar mamă fiind, să intri în șomaj de două ori în decurs de doi ani jumătate… să ții piept familiei când nimeni nu crede în tine și în noua activitate…

Am tăcut de multe ori când aș fi vrut să țip.

Am plâns. Apoi nu am mai putut să plâng. Am învățat să plâng din nou.

Am mers înainte chiar și atunci când drumul nu era clar. *(Ce nebunie!? Să devin trainer de dezvoltare personală în Galați, după 17 ani de contabilitate!)*

Au fost ani în care m-am simțit singură, deși eram înconjurată de oameni. Au fost mai multe momente la diferite etape de vârstă: în adolescență, în prima tinerețe, la începutul noii cariere și pe parcurs, în ultimii ani de căsnicie.

Ani în care mi-am pus la îndoială valoarea, vocea, intuiția.

Ani în care am făcut pe pilot automat ce “trebuia” făcut, fie uitând cine sunt cu adevărat, fie micșorându-mă ca să nu deranjez.

Alegerea de a merge mai departe

Dar am mers mai departe.

Ceva din mine m-a tras tot timpul într-o anumită direcție, chiar dacă nu știam de ce, chiar dacă am opus rezistență, chiar dacă m-am îndoit de mine și de alegerile mele, la un moment dat.

Și nu m-am întors la cine eram.

Pentru că între timp am crescut (și nu doar ca vârstă).

Am învățat. Am luat decizii. Mi-am vindecat rănile.

Lecții învățate pe drum

* Am învățat că nu trebuie să fiu tare tot timpul.

* Că vulnerabilitatea nu e slăbiciune.

* Că uneori, tocmai în durere se deschide poarta către mine însămi. Grea lecție. 🙂

* Am învățat să îmi accept părțile întunecate, să le înțeleg rolul și să mă privesc cu blândețe în momente grele. Încă învăț… 🙂

* Am învățat să îi iert pe cei care m-au rănit, m-au trădat, m-au dat la o parte.

* Am învățat să mă iert. Altă lecție grea. 🙂

* Am învățat să dau drumul relațiilor și oamenilor care nu mai erau potriviți pentru mine.

* Am învățat să iubesc din nou, cu toată ființa, prezentă, conștientă, asumată.

* Am învățat că iubirea de sine nu înseamnă egoism, iar să am grijă de mine este o formă de iubire și către ceilalți.

Astăzi

Azi nu mă mai definesc prin ce am suferit, ci prin cine am devenit.

💫 Eu sunt femeia care a mers mai departe.

Și care azi poate spune: Am învățat să-mi fiu aproape.

***

Te invit și pe tine, cel/cea care citești această postare, să te uiți la tine: cum ai mers tu mai departe prin provocările vieții tale?

Dacă simți să împărtășești cu mine o experiență, un cuvânt, sunt aici și te citesc cu drag.